„Atelier de joc și discuții” – o nouă activitate pentru beneficiarii proiectului „Clubul de vară”

      Sub forma unui atelier interactiv și captivant, marți, 26 august 2025, beneficiarii proiectului „Clubul de vară” au fost invitați să intre într-o atmosferă de joacă și dialog, menită să aducă zâmbete, relaxare și apropiere.

         Activitatea s-a desfășurat la sediul Protopopiatului Slobozia, în prezența părintelui protopop Laurențiu Cioranu care a felicitat copiii pentru prezență și implicare în activitățile proiectului. Pentru început, doamna asistent social Anastasia Pătrașcu a destins atmosfera cu un atelier de colorat și desenat, precum și cu discuții menite să încurajeze copiii să povestească, să împărtășească gânduri și amintiri și să se bucure că sunt împreună.

     Întâlnirea a continuat cu jocuri inedite, interactive și de un real interes pentru copii, sub coordonarea doamnei consilier școlar Loreta Radu. Astfel, folosind o minge, o sfoară, o cutie de bomboane sau un balon, cu mult entuziasm și implicare, doamna le-a transmis celor mici învățături importante și anume să fie atenți unii cu ceilalți, să dăruiască, să se respecte reciproc și să înmulțească fapta cea bună. Beneficiarii au lucrat în echipă, au descoperit lucruri noi despre ei înșiși, au socializat și s-au distrat de minune. 

        Pentru implicarea lor, Protopopiatul Slobozia le-a oferit produse de patiserie și răcoritoare, iar doamna profesoară pachete cu dulciuri și fructe.

        A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia