Protopopiatul Slobozia, prin Biroul de Asistență Socială și Asociația „Din inimă pentru aproapele”, a desfășurat în perioada iulie – septembrie 2014 următoarele activități social-filantropice: 1.
Categorie: Noutăți
Ziua Internațională a Educației este celebrată anual pe data de 5 octombrie, începând cu anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanța rolului
1 octombrie, zi în care este sărbătorit Acoperământul Maicii Domnului, hramul Catedralei Episcopale din Slobozia, a fost o zi de sărbătoare și pentru cadrele militare
Ziua de 1 octombrie, desemnată din anul 1990 ca „Ziua Internațională a persoanelor vârstnice”, este o zi specială pentru noi toți, tineri și vârstnici deopotrivă.
Luni, 15 septembrie 2014, în prezenţa unui număr mare de elevi şi părinţi a avut loc festivitatea de deschidere a noului an şcolar la Liceul
Marți, 09 septembrie 2014, a avut loc ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Slobozia. Din partea Centrului Eparhial a participat la această întâlnire părintele
Pe data de 28 august, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Parohia Amara II – Schimbarea la Faţă, a organizat o excursie
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Slobozia în colaborare cu Protopopiatele Fetești și Urziceni a organizat
După încheierea postului Adormirii Maicii Domnului, în zilele de luni și marți(18-19 august), enoriașii parohiei Grivița s-au bucurat de zilele însorite ale verii, poposind la
La 15 august creştinii ortodocşi sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului, dar în aceeași zi a avut loc acum trei veacuri martiriul domnitorului Constantin Vodă Brâncoveanu împreună