Vineri 05 iunie 2026, la Parohia Scânteia din Protopopiatul Slobozia, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a fost oficiată Taina Sfântului Maslu în cadrul Cercului Pastoral nr.5. În contextul „Anului omagial al pastorației familiei creștine” părintele Cocoș Ionuț, slujitor la Parohia Murgeanca, a susținut un referat despre ,,Familia creștină-Temelia credinței și a societății”, în care a subliniat faptul că aceasta a fost și rămâne una dintre cele mai importante instituții lăsate de Dumnezeu oamenilor, întemeiată prin Taina Sfântă a Cununiei, ca o adevărată binecuvântare dumnezeiască dintre un bărbat și o femeie, ce cultivă împreună iubirea, credința, răbdarea și respectul.
Ca „mica biserică” cum mai este adesea familia creștină, aceasta are menirea să rodească prunci pe care să-i crească sub educația religios-morală, sănătoasă a Bisericii, prin exemplul personal de credință, prin rugăciune, participare activă la cultul liturgic, respect față de valorile creștine, grija față de semeni, ascultare și practicarea virtuților.
A consemnat Pr. paroh, Gherorghe Mirel-Mircea.





