Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Vineri, 8 mai 2026, preoții din Cercul Pastoral nr. 1 al Protopopiatului Slobozia s-au întrunit în biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din municipiul Slobozia, unde a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, sub protia Preacuviosului Părinte Arhimandrit Rafail, Vicar Eparhial.
Slujitorii s-au rugat, împreună cu numeroșii credincioși prezenți, pentru a-I cere Bunului Dumnezeu iertare de păcate și sănătate sufletească și trupească.
Preacucernicul părinte Alexandru Tănase, slujitor la parohia „Sfântul Nicolae”, din Slobozia Nouă, a vorbit despre rolul important pe care îl are duhovnicul în biserica cea mică – familia, susținând referatul cu tema ,,Rolul duhovnicului în viața familiei creștine”.
În încheiere, Pracuviosul Părinte Arhimandrit Rafail, Vicar Eparhial, a transmis tuturor celor prezenți binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și i-a îndemnat pe credincioși să fie stăruitori în rugăciune, pentru a dobândi vindecare sufletească și trupească.
A consemnat PC Pr. Valentin Turcu, paroh al parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Slobozia.






















