Corala „Sf. Mina” a Protopopiatului Slobozia, concert la Conacul „Bolomey” Cosâmbești

      Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în data de 02 aprilie 2026, la invitația Consiliului Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Corala „Sf. Mina” a Protopopiatului Slobozia a susținut un recital muzical, compus din pricesne și repertoriu religios, în cadrul evenimentului cultural intitulat „Tradiție și Credință”. 

       Activitatea a avut loc în localitatea Cosâmbești, la Conacul „Bolomey” și a cuprins o prelegere despre tradițiile neamului românesc, trecute și actuale, din perioada premergătoare Sfintelor Paști, susținută de prof. univ. dr. habil. Narcisa Știucă.

     Publicul a primit cu entuziasm evenimentul, manifestând aprecieri atât pentru organizare, cât și pentru calitatea momentelor artistice prezentate. 

      A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia