În Postul Mare, anul Domnului 2026, slujitorii Parohiei ,,Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, din Municipiul Slobozia, ajutați fiind de o mulțime de credincioși iubitori de Dumnezeu, au organizat o colectă constând în sprijin financiar, alimente și dulciuri, cu scopul de a bucura familiile nevoiașe aflate în evidențele bisericii, dar și copiii care au călcat pragul sfântului lăcaș, în această frumoasă perioadă a anului bisericesc.
Astfel, în apropierea marii sărbători a Învierii Domnului, ne-am bucurat ca cei mici și mari de la Grădinița cu Program Prelungit ,,Dumbrava Minunată” Slobozia, Liceul de Arte ,,Ionel Perlea”, Grădinița/After School Dexter Academy – Centrul Fastrackids, Centrul ,,De Poveste” și Casa instituționalizată de tip familial ,,Vila Cristina”, să primescă cuvânt de binecuvântare și rugăciuni, unii dintre ei împărtășindu-se cu Sfintele Taine, primind mai apoi dulciuri.
În Sâmbăta Mare câteva familii au fost ajutate cu pachete conținând alimente neperisabile, iar un copil a primit sprijin financiar pentru continuarea tratamentului special de care are nevoie.
Pe lângă toate acestea, peste 200 de prunci, tineri și elevi s-au împărtășit în biserica noastră, oferindu-le fiecăruia în parte câte o mică surpriză.
Comunitatea noastră a contribuit și anul acesta la colecta organizată la nivelul Patriarhiei Române, care urmărește ajutorarea acelor comunități parohiale care au realmente nevoie.
Dumnezeu să răsplătească dragostea celor implicați în această firească și frumoasă activitate!
A consemnat PC Pr. Ioan – Florin Simion, slujitor al Parohiei ,,Sfântul Proroc Ilie” din Slobozia.



















