Un grup de 20 de credincioși din Parohia Amara II, Protopopiatul Slobozia, a participat miercuri, 7 mai 2025, la un pelerinaj cu profundă încărcătură spirituală, în cadrul căruia s-au închinat la Sfintele Moaște ale Împărătesei Elena și ale Sfintei Maria Magdalena.
Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și sub îndrumarea Preotului Buturugă Șerban, pelerinii au vizitat Mănăstirea Pantocrator, Mănăstirea Comana și Mănăstirea Pasărea – locuri deosebite de rugăciune, reculegere și istorie.
Pelerinajul a debutat la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, unde credincioșii s-au închinat cu evlavie la moaștele Sfintei Împărătese Elena și ale Sfintei Maria Magdalena. Următoarea oprire a fost Mănăstirea Comana, un loc cu o deosebită valoare spirituală și istorică. Aici, grupul a fost călăuzit de monahul Ghelasie, care le-a oferit explicații despre istoria mănăstirii și a ctitorului Vlad Țepeș. Pelerinii au vizitat cu emoție Mausoleul Eroilor – dedicat celor căzuți pe câmpurile de luptă – precum și muzeul mănăstirii, unde au putut admira obiecte de patrimoniu și mărturii istorice valoroase. Mănăstirea Pasărea a fost ultima oprire, unde grupul a fost primit cu ospitalitate de obștea monahală.
„A fost o zi de întărire în credință, în care am simțit cu toții lucrarea lui Dumnezeu. Fiecare oprire ne-a adus mai aproape de rădăcinile spirituale și istorice ale neamului nostru”, a declarat unul dintre participanți.
Astfel de pelerinaje contribuie la întărirea legăturii dintre membrii comunității și oferă o perspectivă vie asupra valorilor creștine.
A consemnat Preot Buturugă Florin Șerban, Parohia Amara II





