Cu ocazia sărbătorii Învierii Domnului, preotul paroh Andronache Daniel de la Parohia Marsilieni, Protopopiatul Slobozia, s-a deplasat la casele a douăzeci de enoriași pentru a le oferi și sprijin material, pe lângă cel duhovnicesc.
Astfel, cu ajutorul unei persoane ai cărei bunici au locuit în parohie, au fost achiziționate alimente și haine, fiind astfel alcătuite 20 de pachete consistente care au ajuns la unii dintre cei care aveau nevoie de această mângâiere în ziua slăvitului praznic al Paștilor.


