În perioada 14 – 16 aprilie 2025, aflându-ne în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, preoții slujitori, prin jertfa și contribuția enoriașilor parohiei, au distribuit un număr de 30 pachete alimentare persoanelor vârstnice și familiilor defavorizate, dar și credincioșilor care s-au îngrijit de înfrumusețarea curții bisericii, împărtășind acestora bucuria Învierii Domnului. De asemenea, a oferit un număr de 270 pachete cu dulciuri și fructe copiilor care s-au împărtășit în Ajunul Sfintelor Paști.
Dumnezeu să răsplătească înmiit dragostea, jertfa și ajutorul tuturor colaboratorilor, binefăcătorilor, ctitorilor și credincioșilor parohiei noastre!
A consemnat Preot Constantin Pătrașcu, Parohia „Sfântul Dumitru” Slobozia
















