Există deja o tradiţie ca în preajma Sărbătorii Învierii Domnului, cel mai important praznic al Bisericii Ortodoxe, Biserica să îşi intensifice misiunea socială şi să fie aproape, ca întotdeauna, de cel aflat în nevoie.
Astfel, în speranţa de a aduce o rază de lumină specifică acestei mari sărbători a creştinătăţii, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor, prin Biroul de Asistenţă Socială respectiv Serviciul Social Acordat în Comunitate destinat Persoanelor Adulte a acordat cu acest prilej, în data de 03 aprilie 2026, în cadrul programului social ”Alături de Oameni … pentru Oameni”, din Fondul Filantropia și din donații, daruri constând în alimente de strictă necesitate pentru familiile asistate în cadrul serviciului social acreditat de protopopiat.
De mai mulți ani avem o colaborare fructuoasă cu o firmă și o instituție din comunitate iar acest fapt ne bucură mult, deoarece pe lângă alimentele de bază achiziționate de Protopopiatul Urziceni din Fondul Filantropia, se adaugă și produsele donate și astfel ajutorul acordat sporește, fapt binevenit pentru atingerea obiectivului Biroului de Asistență Socială și anume: creșterea calității vieții beneficiarilor.
Și pentru că merită a fi menționați facem precizarea că este vorba de Firma S.C. Genid Prest S.R.L. din Urziceni (Cuptorul de Aur) care a fost ca de fiecare dată alături de Protopopiatul Urziceni și a donat cozonaci proaspeți pentru realizarea pachetelor și Liceul Tehnologic ”Sfânta Ecaterina” din Municipiul Urziceni care în urma derulării Proiectului de Voluntariat: ”Din inimă pentru inimi”, a acordat ca daruri cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paști câte un pachet cu alimente beneficiarilor.
Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această utilă și frumoasă acțiune pentru gândul cel bun și bunăvoința arătată în demersul de a sprijini pe cei cu posibilități financiare și materiale reduse. Împreună am reușit să aducem bucurie în sufletele și casele beneficiarilor asistați.
De Sfintele sărbători de Paşti, când prăznuim împreună Învierea Mântuitorului, Protopopiatul Urziceni vă transmite urări de sănătate, fericire, încredere în viitor şi împlinirea năzuinţelor de bine şi de frumos! Fie ca această mare sărbătoare să ne aducă tihnă şi bucurie în suflete, speranţa de a trăi în linişte şi pace!
Învierea Domnului cu bucurie!
Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni




























