Luna decembrie reprezintă o lună a bucuriei, a darurilor și a întâlnirilor de suflet. După prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae s-a deschis sezonul sărbătorilor de iarnă.
Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din municipiul Slobozia, județul Ialomița și-a deschis și mai larg ușile pentru toți cei care vin să aducă și să primească vestea Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Astfel, în seara de sâmbătă, 14 decembrie 2024, copiii din parohie s-au întâlnit la biserică pentru a împodobi, după tradiție, bradul, unde ajutoarele Moșului au lăsat daruri pentru toți cei care vin să aducă vestea cea bună prin minunatele colinde interpretate de cei mici, dar și de cei mai mari.
Duminică, 15 decembrie 2024, a avut loc concertul tradițional „Astăzi S-a născut Hristos!”, organizat de părintele paroh Valentin Turcu, părintele Ionuț Butu și părintele Nicușor Florinel Obretin.
În cadrul acestui eveniment au colindat: Grupa mare „Veverițe”, de la Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată”, din Slobozia, coordonați de doamnele educatoare Anita Măriuca Matache și Ștefania Ion, Corul „Bell Canto”, de la Școala Gimnazială „Spiru Haret”, din Țăndărei, coordonat de domnul profesor Ștefan Tănase, Grupul Coral „Sf. Andrei”, de la Școala Gimnazială „Sf. Andrei”, din Slobozia, coordonați de domnul profesor Cristian Mitu, Grupul Coral „Serafimii”, de la parohia „Sf. Evanghelist Matei”, din Slobozia, coordonați de părintele Valentin Chiriță și Corul Liceului Pedagogic „Matei Basarab”, din Slobozia, coordonați de doamna profesor Theodora Vild. Moderatorul evenimentului a fost doamna profesor Simona Turcu.
Gazdele, reprezentate de cei trei slujitori ai parohiei, s-au îngrijit ca fiecare colindător să fie răsplătit după tradiție.
Aducem mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a evenimentului și vă asigurăm, totodată, de faptul că vă purtăm în rugăciunile noastre.
A consemnat părintele Ionuț Butu, preot slujitor la parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, din municipiul Slobozia, județul Ialomița
























