Instalarea noului preot paroh la Parohia Rovine

       Vineri, 03 octombrie 2025, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, comunitatea parohială din localitatea Rovine, aparținând Protopopiatului Slobozia, și-a cunoscut noul preot paroh.

   Sub protia Preacucernicului Părinte Protopop Cioranu Laurențiu a fost săvârșită slujba Acatistului. La final, Părintele Protopop a dat citire deciziei Centrului Eparhial, prin care Preacucernicul Preot Ghencea Alexandru George a fost numit în postul de preot paroh la Parohia Rovine.

      Părintele pensionar Munteanu Victor, care a păstorit această comunitate parohială timp de 39 de ani, a mulțumit Preasfințitului Părinte Vincențiu pentru sprijinul acordat, familiei pentru susținere și credincioșilor pentru frumoasa conlucrare. De asemenea, a adresat un cuvânt de bun venit noului preot.

   La rândul său, Părintele Ghencea Alexandru George a mulțumit Preasfințitului Părinte Vincențiu pentru încrederea acordată și tuturor celor prezenți, asigurându-i pe enoriași de întreaga sa disponibilitate spre împlinirea unei misiuni frumoase.

      La acest eveniment au participat în număr mare credincioși ai parohiei și alți invitați.