Ora Pământului sărbătorită cu bucurie de Grupul Speranța – Parohia Cuza Vodă Slobozia

Sâmbătă, 28 martie 2026, a fost o zi plină pentru membrii Grupului de cateheză "Speranța" al Parohiei Cuza Vodă din Slobozia. Începând cu ora 14:00, au participat la „Marșul pentru viață”, eveniment organizat de Protopopiatul Slobozia cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor. Alături de ceilalți copii au adus un omagiu mamelor, interpretând cu emoție și recunoștință câteva cântece dedicate iubirii, grijii și jertfei lor necondiționate.

 Seara, la ora 20:00, în curtea bisericii parohiale, au marcat Ora Pământului , alături de proiectul Cantus Mundi. Prin cântec, la lumina lumânărilor, copiii au transmis un mesaj simplu, dar puternic: grija pentru natură începe cu fiecare dintre noi. În liniștea serii, vocile lor au adus speranță, unitate și bucuria de a fi împreună pentru o cauză frumoasă.

A consemnat Preacucernicul Părinte Dumitru Drăghici