Miercuri, 28 ianuarie 2015, Protopopiatul Slobozia împreună cu Asociatia „Din inimă pentru aproapele” și Liceul de Arte „Ionel Perlea” au organizat „Din dragoste pentru EFREM”,
An de an, ziua de 24 ianuarie devine prilej de a rememora un fragment important al istoriei românilor, cel al Unirii Principatelor. În acest context,
În perioada 14-18 ianuarie 2015, prin implicarea Sectorului Social-Misionar al Episcopiei Sloboziei și Călărașilor și cu sprijinul Fundației „Copii în dificultate” și ING Bank, 123
Puțin înainte de miezul nopţii, în seara zilei de 16 ianuarie 2015, în spitalul Municipal din București, părintele Iulian-Viorel Parmac, vrednic preot al comunităţii ortodoxe
Marți, 13 ianuarie 2015, a avut loc ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Slobozia. Din partea Centrului Eparhial a participat la această întâlnire părintele
Joi, 15 ianuarie 2015, sub semnul Zilei Culturii Naționale și aniversării a 165 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, la Casa de
Copiii din Parohia Reviga au întâmpinat cu bucurie Sărbătoarea Nașterii Domnului, datorită unor persoane de bună credință, care nu i-au uitat nici anul acesta. Astfel,
În data de 16 decembrie 2014, părintele Paraschiv Sorinel de la parohia Căzănești II, a participat la serbarea de iarnă, organizată în cadrul Centrului Cultural
Felicitare de Crăciun [Array]
E sărbătoare! E ceas târziu, veniți cu toți să ne bucurăm și slavă să aducem celui ce ne-a dăruit viața, Să-l slăvim prin cântece, trăire