Duminică, 5 septembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, parohiile Ograda și Misleanu au organizat un pelerinaj în județul
Search Results for: Ograda
Marți, 7 septembrie 2021, preotul paroh însoțit de domnul cântăreț bisericesc Dumitru Ștefan și domnul consilier Giani Panait au distribuit ghiozdane cu rechizite
Sâmbătă, 31 iulie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, parohiile Misleanu și Ograda au organizat un
Ziua Eroilor a fost celebrată la Ograda de către credincioșii parohiei, ca gest firesc de recunoștință adus tuturor eroilor neamului românesc.
Joi, 22 aprilie 2021, în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Ograda s-a întrunit Cercul pastoral
Vineri, 2 aprilie 2021, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Ograda s-a săvârșit Taina Sfântului Maslu de către părintele protopop Laurențiu
În ziua de 24 decembrie 2020, în biserica parohială Ograda, copiii comunității, însoțiți de părinți, s-au pregătit pentru a întâmpina Praznicul Nașterii Domnului prin
Luni, 14 septembrie 2020, după slujba de binecuvântare a noului an școlar, 10 elevi ai Școlii Gimnaziale din localitatea Ograda, coordonați de doamna profesor de
Cu binecuvântarea Preasfințitului Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, marți, 14 aprilie 2020, în parohia Ograda s-a desfășurat o acțiune social – filantropică în cadrul căreia
Duminică, 8 septembrie 2019, în parohia Ograda bucuria prăznuirii Nașterii Maicii Domnului a fost desăvârșită prin purtarea de grijă