Marți, 22 aprilie 2025, parohiile din Municipiul Slobozia în colaborare cu Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Slobozia, sub coordonarea părintelui protopop Laurențiu Cioranu, prin implicarea elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” Slobozia și a membrilor Comitetelor și Consiliilor parohiale, au fost alături de pelerinii care au participat la procesiunea organizată cu ocazia hramului Mănăstirii „Sfinții Voievozi” din Slobozia.
Astfel, după ce s-au închinat la Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Piatra Tăieturii, voluntarii și preoții au oferit pelerinilor produse de panificație, apă, băuturi răcoritoare și produse de patiserie. Toți au mulțumit pentru darurile primite, pentru binecuvântare și pentru bucuria comuniunii.
A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia










