"Viața este darul cel mai de preț pe care Dumnezeu îl oferă omului, iar responsabilitatea noastră este să o primim, să o ocrotim și să o înconjurăm cu iubire și solidaritate.”— Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Urziceni a organizat, în data de 28 martie 2026, evenimentul „Marșul pentru viață”, având ca temă în acest an „Solidaritate pentru amândoi”.
Manifestarea s-a desfășurat în centrul municipiului Urziceni, în vecinătatea și în interiorul Catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, reunind numeroși copii, tineri și familii din oraș și din localitățile apropiate. Într-un cadru de bucurie și comuniune, participanții au mărturisit, prin prezența lor, atașamentul față de valorile creștine și respectul pentru darul vieții.
Programul a debutat cu slujba de binecuvântare a copiilor, oficiată în interiorul sfântului locaș, moment de profundă emoție și rugăciune pentru ocrotirea celor mici. Părintele protopop Aurel Berbec a dat citire cuvântului pastoral al Preasfințitului Părinte Vincențiu, dedicat acestei zile, subliniind importanța sprijinului acordat mamelor aflate în dificultate și necesitatea solidarității întregii comunități.
Atmosfera a fost întregită de recitarea de poezii și interpretarea de cântece dedicate Maicii Domnului și mamei creștine, momente care au adus emoție și reflecție celor prezenți. Activitățile dedicate copiilor – decorarea de biscuiți, baloanele multicolore, prăjiturile, dulciurile și sucurile – au adus bucurie și au creat un cadru prietenos, potrivit unei manifestări dedicate vieții și familiei.
Mulțumim preoților pentru implicare, cadrelor didactice pentru sprijin, precum doamnei Gina Neacsu, Fabrica de Daruri și firmei Genid Prest – Cuptorul de Aur pentru contribuția oferită. De asemenea, adresăm recunoștință părinților și copiilor care au ales să fie parte din povestea acestei zile.
Nădăjduim ca mesajul transmis prin această manifestare să ajungă la inimile mamelor care se vor afla vreodată într-o situație dificilă, pentru ca acestea să aleagă, cu multă dragoste și responsabilitate, viața. Solidaritatea, sprijinul și înțelegerea comunității pot aduce speranță și curaj acolo unde există îndoială.
Bunul Dumnezeu să ocrotească pe toți copiii acestor locuri și să binecuvânteze viitorul acestei țări.
Protopop Aurel Berbec













