Sprijin la începutul anului școlar în Parohia Amara II

 

Vineri, 4 septembrie 2026, în ultima zi de vacanță, 20 de copii din Parohia Amara II au primit încălțăminte nouă și rechizite, ca un mic dar menit să le aducă bucurie la început de an școlar. Prin această faptă de milostenie, am dorit să venim în sprijinul familiilor din parohia noastră care trec prin greutăți financiare și să le ușurăm, atât cât putem, povara cheltuielilor pentru copii.

Bucuria celor mici și recunoștința părinților ne-au amintit că dragostea față de aproapele se arată prin fapte concrete. Fie ca Dumnezeu să răsplătească tuturor celor care au făcut posibil acest gest de binefacere și să ne dăruiască tuturor inimă deschisă către nevoile celor de lângă noi. „Fericit este cel ce caută la sărac și la sărman.” (Psalmul 40, 1)

A consemnat Preot Buturugă Șerban, Parohia Amara II