Într-o atmosferă tainică de rugăciune, în data de 30 martie 2026, în săptămâna Floriilor, la Parohia Murgeanca a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu, în sobor de șapte preoți, spre bucuria și întărirea duhovnicească a credincioșilor prezenți. Slujba a adunat numeroși fii ai parohiei, dar și oaspeți din împrejurimi, dornici de a primi harul vindecător și mângâietor al acestei Sfinte Taine.
Taina Sfântului Maslu este una dintre cele șapte Taine ale Bisericii, având o profundă semnificație duhovnicească și terapeutică, fiind rânduită spre vindecarea sufletească și trupească a credincioșilor, precum și spre iertarea păcatelor. Prin ungerea cu untdelemn sfințit și prin rugăciunile rostite de preoți, se cere mila lui Dumnezeu asupra celor bolnavi și asupra tuturor celor care caută ajutorul Său.
Pentru comunitatea parohială din Murgeanca, acest moment a reprezentat nu doar o slujbă deosebită, ci și un moment de apropiere unii de alții, în duh de unitate și dragoste creștină, întărind legătura vie dintre credincioși și Biserică.
A consemnat preot Ionuț Cocoș, Parohia Murgeanca





