Joi, 4 septembrie 2025, a avut loc ultima activitate din cadrul proiectului educațional „Clubul de vară”, desfășurat în perioada 14 iulie – 05 septembrie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei și Călăraşilor și grija părintelui protopop Laurențiu Cioranu.
Calendarul proiectului a cuprins activități educative, ateliere de creație, activități recreative și de socializare, cu scopul de a oferi copiilor un cadru adecvat în care să lege prietenii, să învețe lucruri noi, să se cunoască pe sine, să aprofundeze înțelegerea valorilor morale creștine și a respectului față de semeni.
Proiectul s-a adresat beneficiarilor „Serviciului Social acordat în comunitate, destinat persoanelor adulte” din cadrul Protopopiatului Slobozia, copiii din familii cu venituri reduse, care nu dispun de mijloacele financiare necesare pentru a le asigura astfel de oportunități.
La invitația domnului comandant, locotenet colonel Doagă Petre-Bogdan, copiii au avut șansa de a vizita Unitatea Militară 01416 din Slobozia, un spațiu care i-a impresionat și bucurat totodată. Astfel, au descoperit valorile istoriei și faptele istorice relevante, au înțeles ce înseamnă ordinea, disciplina, fermitatea, eleganța defilărilor, solemnitatea ceremoniilor, echipamentele și aparatura aflate în dotarea unității militare.
Grupul vocal „Serafimii” al Parohiei „Sf. Ev. Matei” Slobozia, coordonat de preot Valentin Chiriță, a susținut un minirecital în muzeul din interiorul unității, spre încântarea tuturor participanților. Activitatea s-a încheiat cu servirea mesei la cantină. Copiii au fost impresionați atât de ceea ce au văzut, cât și de ceea ce li s-a prezentat. A fost o experiență inedită de care își vor aminti cu drag.
A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia















