Sâmbătă, 25 octombrie 2025, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENȚIU Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Preacuviosul Părinte Rafail Mîț, Vicar Eparhial, împreună cu Părintele Protopop Laurențiu Cioranu, însoţiți de un sobor de preoţi din municipiul Slobozia, au participat la festivităţile prilejuite de ziua Armatei Române, alături de oficialităţile judeţene şi locale, cadre militare în retragere şi în rezervă, în prezenţa unui număr impresionant de cetăţeni ai municipiului Slobozia.
Astfel, după intonarea imnului de stat s-a oficiat slujba de pomenire a eroilor neamului căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre și închisori, pentru demnitatea, pacea, apărarea patriei și a credinței strămoșești.
Manifestarea s-a încheiat cu depuneri de coroane şi defilarea gărzii de onoare.
A consemnat Pr. Ferbințeanu Daniel, secretar al Protopopiatului Slobozia.







