La împlinirea celor 175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, miercuri, 15 ianuarie 2025, la biserica „Nașterea Domnului” a Parohiei Cuza Vodă, a avut loc slujba parastasului pentru poet și familia sa.
Preoții parohiei au săvârșit momentul solemn al pomenirii în prezența copiilor și a adulților, profund impresionați de importanța evenimentului. În continuarea acestei acțiuni, dna profesoară Ecaterina Stroe a vorbit despre educația religioasă a lui Eminescu, despre dragostea față de Dumnezeu, de popor și țară.
Copiii din grupul de cateheză „Speranța” au prezentat un program artistic alcătuit din versuri eminesciene și cântece adecvate momentului cultural.
A consemnat Părintele Drăghici Dumitru




