„În Biserică ne întâlnim cu Sfinții” Dialog despre ultimele canonizări din Biserica Ortodoxă Română

     Luni, 28 iulie 2025, cu arhiereasca binecuvântare a Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a debutat a IX-a ediție a Proiectului Educațional „Clubul de vară”.

     Cu entuziasm, 15 copii împreună cu părinții lor, beneficiari ai „Serviciului Social acordat în comunitate, destinat persoanelor adulte” din cadrul Protopopiatului Slobozia, însoțiți de doamna asistent social Anastasia Pătrașcu, s-au întâlnit, la Biserica „Buna Vestire” din Municipiul Slobozia, cu Preacucernicul Părinte Protopop Laurențiu Cioranu și cu Preacucernicul Părinte Profesor Dragoș Stanciu. 

     Dat fiind faptul că în Biserica Ortodoxă Română, anul 2025 a fost proclamat „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, părintele profesor le-a explicat copiilor prezenți că sfinții sunt prietenii oamenilor, care ne ascultă rugăciunile, ne învață să  păstrăm și să sporim credința.

      De asemenea, le-a povestit despre sfinții noi canonizați de Patriarhia Română, care au suferit în timpul regimului comunist, în special despre Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae și Sfântul Părinte Ilie Cleopa, modele autentice de viață, care au trăit și au mărturisit credința cu jertfelnicie.

       Prezent la întâlnire, Părintele protopop i-a îndemnat pe copii să cerceteze viața sfinților ale căror nume le poartă și să le urmeze în săvârșirea faptelor bune, în smerenie și iubire față de aproapele. 

     Elevii au înțeles că, deși au fost oameni obișnuiți, sfinții și-au dedicat întreaga lor viață lui Hristos. Au învățat că este important să iertăm și să fim buni cu cei din jur.   

     Activitatea a adus multă binecuvântare în sufletele copiilor și ale părinților, la final, părintele răsfățându-i pe toți cu băuturi răcoritoare și produse de patiserie.

    Toți Sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi!

  A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia