Concursului naţional de proiecte duhovniceşti „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”

Dați cilck aici – Descărcați regulamentul concursului [https://protoieriaslobozia.ro/wp-content/uploads/2014/02/84-Concept-concurs-miniproiecte-duhovnicesti-1.pdf]

Conform Hotărârii Sfântului Sinod nr. 8913/2013, Biroul de catehizare a tineretului din cadrul Sectorului Teologic – Educaţional al Patriarhiei organizează cu prilejul Anului omagial Euharistic Concursul naţional de proiecte duhovniceşti „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”. Scopul concursului este de a cultiva dragostea faţă de Biserică şi Liturghie, de a-i educa pe copii în sensul respectării valorilor tradiţionale şi a afirmării propriei identităţi religioase în contextul unei lumi seculare şi secularizante şi a diluării semnificative a identităţilor de orice fel într-un proces de globalizare alert şi derutant.

Concursul se adresează copiilor, preoţilor şi profesorilor de religie implicaţi în Programul catehetic „Hristos împărtășit copiilor” şi urmăreşte să educe copiii privind participarea la Sf. Liturghie şi la lucrarea filantropică a Bisericii, să înţeleagă tradiţiile culinare de post (să creeze reţete de post), să înveţe cum să ne spovedim, de ce ne împărtăşim.

În perioada februarie – martie a.c., se va desfăşura etapa la nivel de parohie a Concursului naţional de proiecte duhovniceşti „Sfânta Euharistie – lumina vieţii creştine”, la finalul căreia vor fi evaluate şi vor fi premiate cele mai bune 3 proiecte la nivel de protopopiat (1-15 aprilie a.c.).

Evaluarea la nivelul eparhiei se va organiza în perioada 25 aprilie – 5 mai a.c., în cadrul căreia vor fi stabiliţi câştigătorii etapei eparhiale a concursului.

În perioada 20 – 21 mai 2014 se va organiza la nivelul Patriarhiei premierea câştigătorilor la nivelul eparhiilor.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute din conceptul concursului anexat, cât și la Sediul Protopopiatului Slobozia, persoana de contact preot Alexandru Oancea.

[Array]

Related Posts

Sari la conținut