Copiii învață arta încondeierii ouălor de la muzeografi

Joi, 10 aprilie 2014, un număr de 60 copii de la Liceul Tehnologic „Înălțarea Domnului” – secția gimnazială „Sfântul Nicolae” Slobozia Nouă, Liceul de Arte „Ionel Perlea” și Școala Generală „Sfântul Nicolae” Bucu, însoțiți de asistentul social al Protopopiatului, de doamnele profesoare, părinți și bunici au participat la atelierul de încondeiat ouă organizat la Muzeul Național al Agriculturii.

Încondeierea ouălor de Paști, ce a luat naștere odată cu apariția creștinismului, este o tradiție străveche, practicată în Europa centrală și estică. Ouăle încondeiate simbolizează sosirea primăverii și renașterea naturii. În tradiția populară romanească, ouăle de Paști sunt considerate un simbol al regenerării și al purificării.Ornamentica ouălor decorative este extrem de variată, ea cuprinzând simboluri geometrice, vegetale, animale, religioase și cu motive tradiționale.

Copiii au învățat tehnici noi de încondeiat ouă, au socializat și au vizitat expozițiile tematice din muzeu.Prin atelierul organizat, am dorit să transmitem copiilor aprecierea pentru tradițiile străvechi, gustul pentru frumos și să-i încurajăm în dezvoltarea abilităților artistice.

Atelierul de încondeiat ouă a oferit, în primul rând, posibilitatea copiilor de a vedea și de a lucra cu instrumente specifice, chişiţe.Pentru încondeiere s-a folosit ceară de albine naturală, încălzită în recipiente speciale. Cei mici au aplicat ceara pe ou, realizând modele specifice sărbătorii Pascale.După această etapă, a urmat colorarea oului în culoarea dorită: roșu, albastru saugalben.

Copiii au fost încântați de arta încondeierii și și-au dat silința, realizând adevărate opere de artă. Surpriza și satisfacția cea mare erau în momentul în care scoteau oul din culoare și vedeau rezultatul final.

Protopopiatul Slobozia a răsplătit răbdarea și dibăcia micilor artiști, oferindu-le ouă de ciocolată.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social

Related Posts

Sari la conținut