5 octombrie – Ziua Mondială a Educației

Ziua Internațională a Educației este celebrată anual pe data de 5 octombrie, începând cu anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanța rolului educației. Educația este un factor important al formării noastre, fiecare individ educat adăugând un plus de valoare societății.

Cadrele didactice dezvoltă capacitățile copiilor, le îmbogățesc cultura, îi ajută să-și construiască un drum în viață, contribuind la dezvoltarea lor personală.

În semn de prețuire și recunoștință pentru stăruința depusă în educația viitoarelor generații, Protopopiatul Slobozia în colaborare cu voluntarii Asociației „Din inimă pentru aproapele”, coordonați de doamnele profesoare Gheorghiu Cecilia și Bojoga Angela, a organizat, joi, 2 octombrie 2014, în prezența Părintelui Protopop Dumitru Drăghici, un spectacol inedit.

Cei 70 de copii din grupa pregătitoare de la Școala nr. 2 din Slobozia au vizionat două piese educative de teatru de păpuși: „Povața Simonei” și „Prietenii din penar”.

Cei mici au aplaudat, s-au amuzat împreună cu personajele-păpuși și au învățat regulile de igienă personală și de conduită în general.

„A fost minunat!”, mărturisește Riana; „Vă rugăm să mai veniți!”, spune doamna învățătoare Niță Elisabeta; „Mi-a plăcut foarte mult!”, transmite Andrei părinților.

„Teatrul de păpuși are avantajul că reactualizează în conștiința copiilor conținutul poveștilor și povestirilor însușite în cadrul activităților la clasă, contribuind la educarea trăsăturilor de caracter, la îmbogățirea vocabularului, la dezvoltarea gândirii, fanteziei și a creativității”, mărturisește doamna Gheorghiu Cecilia, profesor coordonator al păpușarilor voluntari..

Acțiunea dedicată elevilor și tuturor cadrelor didactice s-a încheiat cu oferirea de iconițe și rechizite pentru toți copii prezenți.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social principal Protopopiatul Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut