Copiii învață arta încondeierii ouălor de la muzeografi

Joi, 9 aprilie 2015, un număr de 55 copii de la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” Bucu și Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” Slobozia, însoțiți de asistentul social al Protopopiatului, de doamnele profesor, părinți și bunici au participat la atelierul de încondeiat ouă organizat la Muzeul Național al Agriculturii.

Încondeierea ouălor de Paști, ce a luat naștere odată cu apariția creștinismului, este o tradiție străveche, practicată în Europa centrală și estică. Ouăle încondeiate simbolizează sosirea primăverii și renașterea naturii. În tradiția populară românească, ouăle de Paști sunt considerate un simbol al regenerării și al purificării. Ornamentica ouălor decorative este extrem de variată, ea cuprinzând simboluri geometrice, vegetale, animale, religioase și cu motive tradiționale.

Copiii au învățat tehnici noi de încondeiat ouă, au socializat și au vizitat expozițiile tematice din muzeu. Prin atelierul organizat, s-a dorit să se transmită copiilor aprecierea pentru tradițiile străvechi, gustul pentru frumos și să-i încurajăm în dezvoltarea abilităților artistice.

Atelierul de încondeiat ouă a oferit, în primul rând, posibilitatea copiilor de a vedea și de a lucra cu instrumente specifice, chişiţe. Pentru încondeiere s-a folosit ceară de albine naturală, încălzită în recipiente speciale. Cei mici au aplicat ceara pe ou, realizând modele specifice Sărbătorii Pascale. După această etapă, a urmat colorarea oului în culoarea dorită: roșu, verde, albastru sau galben.

Copiii au fost încântați de arta încondeierii și și-au dat silința, realizând adevărate opere de artă. Surpriza cea mare era în momentul în care scoteau oul din culoare și vedeau rezultatul final.

Protopopiatul Slobozia a răsplătit răbdarea și dibăcia micilor artiști, oferindu-le ouă de ciocolată.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social Protopopiatul Slobozia

Related Posts

Sari la conținut