Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Liceul de Arte „Ionel Perlea” Slobozia a organizat în perioada 11-18 decembrie 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, proiectul social-filantropic „Prietenie și solidaritate”.

Este al patrulea an consecutiv de când se desfășoară acest proiect. Copiii au legat prietenii, socializează, petrec timpul într-un mod plăcut, participând la ateliere de creație sau cântând colinde.

Anul acesta, elevii au venit în sprijinul unui număr de 250 copii din parohiile: Orboiești, Ciulnița, Constantin Brâncoveanu, Fundata, Gheorghe Doja, Ograda, Stejaru, Amara II și Gura Văii din cadrul Protopopiatului Slobozia, oferindu-le pachete cu obiecte vestimentare, rechizite, dulciuri și fructe.

Mulțumim mult elevilor, cadrelor didactice, părinților, preoților care lucrează împreună pentru ca toți copiii să se bucure, să zâmbească și să învețe la rândul lor să fie darnici.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social, Protopopiatul Slobozia

Related Posts

Sari la conținut