Marți, 22 decembrie 2015, la Cimitirul Internațional al Eroilor din Slobozia, a avut loc ceremonialul cu ocazia zilei revoluției române. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, părintele Protopop Cristian Ștefan Munteanu, împreună cu un sobor de preoți a oficiat slujba de pomenire a eroilor martiri ai Revoluției Române din decembrie 1989.

Alocuțiunea domnul Subprefect Marin Constantin, care a evocat semnificația zilei de 22 decembrie, a fost urmată de depuneri de coroane. Evenimentul s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.

A consemnat părintele Laurențiu Cioranu, secretarul Protopopiatului Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut