Deschiderea anului școlar 2016 – 2017 în localitatea Căzănești

Încă de la primele ore ale dimineții, copiii din Căzănești, însoțiți de părinți și bunici și-au îndreptat pașii către școală. Pentru cei mai mici a fost o primă experiență de viață, iar pentru cei mai mari o reîntâlnire cu colegii și cadrele didactice, după binemeritata vacanță de vară care tocmai s-a încheiat.

La fel ca-n fiecare an, preoții parohiei Căzănești au săvârșit slujba de Te-Deum, iar apoi au sfințit: clasele, corpul didactic, pe elevi și pe însoțitorii acestora, prin stopirea cu agheasmă.

În încheiere, preotul paroh Popa Adrian le-a urat elevilor spor la învățătură, iar cadrelor didactice multă putere de muncă. Doamna directoare, domnul primar și șeful de post și-au exprimat la rândul lor atașamentul și prețuirea față de tânăra generație.

A consemnat preot Petranici Laurențiu.

Related Posts

Sari la conținut