Proiectul educațional „Clubul de vară” în Protopopiatul Slobozia

Protopopiatul Slobozia desfășoară cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în perioada 17 iulie – 11 septembrie 2017, ediția a III-a a proiectului educațional „Clubul de vară”.

Proiectul, implementat în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 5 din Slobozia Nouă, Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” Bucu și Primăria Bucu, se adresează unui număr de 32 beneficiari ai Biroului de Asistență Socială și Serviciului Social acreditat din cadrul Protopopiatului Slobozia, copii care provin din familii aflate în dificultate.

Vineri, 21iulie 2017, la sediul Școlii Gimnaziale nr. 5 din Slobozia Nouă, a avut loc prima activitate. Cei 32 de copii au participat la diferite jocuri ale copilăriei, în aer liber, sub coordonarea doamnelor profesor Matei Daniela și Damian Fănica și grija părintelui protopop Butu Ionuț. Prin această activitate s-au urmărit consolidarea grupului, îmbunătățirea sănătății fizice a copiilor și menținerea acestora cât mai departe de jocurile pe calculator.

Întâlnirea s-a încheiat cu servirea de fructe și gustări, oferite de Protopopiatul Slobozia și de o familie generoasă.

Copiii s-au distrat, au socializat și au fost încântați de timpul petrecut împreună.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social, Protopopiatul Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut