Joi, 29 noiembrie 2018, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit „Piticot” din municipiu a organizat activitatea cu tema „Sfântul Apostol Andrei – patronul spiritual al românilor”.
Pentru început, părintele protopop Ionuț Butu a vorbit celor mici despre Sfântul Andrei, cel întâi chemat dintre Apostoli, care a propovăduit și strămoșilor noștri cuvântul Evangheliei lui Hristos. Apoi, le-a povestit despre obiceiurile legate de această sărbătoare și de data de 1 Decembrie, Ziua Națională a României. Cei ce poartă numele Sfântului Apostol Andrei au fost urați, cântându-le tradiționalul „La mulți ani!”.
A urmat partea practică a activității când toți cei prezenți, coordonați de doamna director a unității și de doamnele educatoare, au pus grâu la încolțit și au împletit colăcei. Protopopiatul Slobozia a răsplătit dibăcia micilor creștini oferindu-le covrigi și bomboane de ciocolată. Întâlnirea s-a încheiat cu intonarea frumoaselor colinde și cântecelor specifice anotimpului rece.
Prin această activitate s-a urmărit conștientizarea importanței cinstirii Sfinților prin sărbătorile închinate lor, formarea virtuților creștine și consolidarea comportamentului moral- religios.
A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social al Protopopiatului Slobozia