Sfințirea lumânărarului Parohiei Gheorghe Lazăr

Vineri,
1 noiembrie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU,
Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a fost săvârșită sfințirea noului lumânărar
de la Parohia Gheorghe Lazăr de către preacucernicul părinte Protopop Laurențiu
Cioranu.

În
prezența a numeroși credincioși, Preacucernicul Părinte Protopop Laurențiu
Cioranu,  preacucernicul părinte Cătălin
Arpășanu și preacucernicul părinte Laurențiu Moncea au săvârșit slujba
Acatistului, apoi slujba de sfințire a aghiasmei, iar prin stropirea cu această
apă sfințită și cu harul Duhului Sfânt, a fost sfințit lumânărarul ridicat prin
truda preoților slujitori și a comunității parohiale.

Această
slujbă a fost motiv de bucurie și de pregătire duhovnicească a credincioșilor
din localitate, care în duminica imediat următoare au fost binecuvântați de
prezența arhierească a Preasfințitului Părinte Episcop VINCENȚIU, care a
săvârșit Sfânta Liturghie pe Sfântul Altar al bisericii parohiale.

A
consemnat Diaconescu Iancu Adin.

Related Posts

Sari la conținut