Sărbătorirea hramului istoric la Parohia Slobozia Nouă

Între multele biserici ocrotite de Sfântul Ierarh Nicolae
(amintim aici numai Amara, Griviţa, Iazu, Cosâmbeşti, Ciulniţa, Bucu) este şi biserica
Parohiei Slobozia Nouă, Protopopiatul Slobozia. Prăznuirea  hramului, cu Înalta Binecuvântare a Preasfințitului
Părinte Episcop Vincențiu, a început joi, 05 decembrie 2019, cu săvârşirea
Vecerniei mari unită cu Litia.

Vineri dimineaţă, au fost săvârşite Utrenia şi Sfânta
Liturghie. Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae şi slujba parastasului pentru
fericiţii ctitori ai Sfântului Locaş, au fost săvârşite în sobor de preoţii din
vecinătatea acestei parohii. Credincioşii spovediţi şi cu dezlegare de la duhovnic
s-au împărtăşit. Predica zilei a fost rostită de preacucernicul părinte Mirel
Gheorghe paroh la Parohia Scânteia, cuvânt de laudă la adresa Slăvitului Ierarh
al Bisericii lui Hristos, Marele şi Bunul Părinte Nicolae. De asemeni predica a
avut rolul de a trezi în inimile ascultătorilor dorinţa bună, întru  asemănarea cu 
Sfântul  Nicolae, prin facerile de
bine către semenii aflaţi în necazuri şi suferinţe.

La  acest moment de
rugăciune am fost  întăriţi de prezenţa
elevilor de la ciclul primar, coordonaţi de doamna director, profesor  Mariana Hogaş şi de doamna preoteasă Gabriela
Tănase, care după orele de la şcoală s-au alăturat celor mari întru plecarea
genunchilor  în rugăciune.

Colecta pentru cei aflaţi în nevoi a continuat şi în ziua
de prăznuire a Sfântului Ierarh Nicolae, fiind în sumă de 612 lei. Acest obol
va merge către familii cu posibilităţi reduse din această  parohie.

A consemnat Preot Paroh Alexandru Tănase.

Related Posts

Sari la conținut