Având în vedere tradiția creată de-a lungul celor 11 ani de la târnosirea Bisericii noastre de a împărți pachete cu dulciuri și fructe copiilor de
An: 2020
Vineri, 23 octombrie 2020, preacucernicul părinte Ioan – Florin Simion, slujitor al Parohiei ,,Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Municipiul Slobozia, alături de alți câțiva buni
Parohia „Buna Vestire” din Slobozia a continuat, cu ajutorul câtorva creștini generoși, activitatea filantropică, venind în întâmpinarea nevoilor semenilor. Astfel, prin intermediul Protopopiatului Slobozia, am
Anul 2020 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor”, prin
Miercuri, 23 septembrie 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, părintele protopop Laurențiu Cioranu însoțit de preoții Daniel Ferbințeanu, Marius Ungureanu și
Joi, 10 septembrie 2020, în ultima săptămână de vacanță, o parte din copii Parohiei Sfântul Ierarh Nicolae din localitatea Grivița, au participat cu mare entuziasm la
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, și prin grija Părintelui Protopop Laurențiu Cioranu, Protopopiatul Slobozia a organizat în perioada 15 – 18
Luni, 14 septembrie 2020, după slujba de binecuvântare a noului an școlar, 10 elevi ai Școlii Gimnaziale din localitatea Ograda, coordonați de doamna profesor de
Marți, 8 septembrie 2020, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Parohia Bordușelu, prin grija părintelui paroh Alexandru Badea și a doamnei preotese, Adelina Badea, profesor de religie,
Sâmbătă, 5 septembrie 2020, părintele Constantin-Ion Arzoiu, de la Parohia Perieți, împreună cu doamna profesor de religie, Mihaela Arzoiu, și alți binefăcători, au oferit unui număr de trei