Parohia Căzănești I – „Împreună pentru Alex”

      Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, la inițiativa preoților slujitori ai parohiei „Sfântul Nicolae” – Căzănești I, pe parcursul Postului Paștilor a fost organizată o colectă spre a veni în sprijinul lui Alexandru, care la numai 1 an și 4 luni duce o luptă cu Leucemia mieloblastică acută.

      Acest demers filantropic se alătură campaniilor demarate pe rețelele de socializare și în alte spații sociale, țelul tuturor celor implicați fiind acela de a-i putea oferi micuțului Alexandru șansa de a se trata la o clinică italiană, în prezent în România nefiind disponibilă aparatura necesară tratării acestei boli.

      Donațiile enorașilor prin intermediul Parohiei Căzănești I, în valoare de 1.100 RON, au fost oferite părinților acestuia, în speranța că acești „doi bani ai văduvei” vor contribui la dobândirea sănătații trupești a lui Alexandru și a sănătății sufletești a tuturor celor implicați în campania de ajutorare.

      A consemnat preot Costin Popescu, Parohia Căzănești I

Related Posts

Sari la conținut