Slujbă de Te Deum săvârșită la Parohia „Sfântul Dumitru” Slobozia

    În ziua de 1 septembrie 2021, Biserica Ortodoxă Română sărbătorește începutul anului bisericesc. Data de 1 septembrie are o importanţă deosebită pentru creştini, întrucât reprezintă ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea publică. Stabilirea zilei de 1 septembrie drept început al anului bisericesc s-a făcut la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din 325. Tot în această zi este pomenit şi Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul, întemeietorul cronologiei creştine.  

    Astfel, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în această zi a fost oficiată slujba de Te Deum și la Parohia „Sfântul Dumitru” Slobozia de către preoții slujitori, care împreună cu credincioșii prezenți au mulţumit lui Dumnezeu pentru darurile Sale şi s-au rugat ca şi anul nou să fie unul rodnic în credință și lucrarea faptelor bune.

    A consemnat preot paroh Constantin Pătrașcu

Related Posts

Sari la conținut