În perioada 14 – 19 noiembrie 2024, s-a desfășurat la Școala Gimnazială „Sfântul Ierarh Nicolae” Bucu Campania „Săptămâna legumelor și a fructelor donate” în cadrul Strategiei Naționale de Acțiune Comunitară.
Prin această activitate, voluntari cu suflet mare au avut prilejul de a dărui cu mult drag și bucurie din roadele toamnei unor familii și persoane vârstnice, ce au nevoie de sprijin, beneficiari ai Protopopiatului Slobozia.
Prezent la activitate, părintele protopop Laurențiu Cioranu a felicitat gestul micilor voluntari, îndemnându-i să își păstreze bunătatea și să înmulțească fapta cea bună pe tot parcursul vieții.
Elevii au fost îndrumați să spună ce reprezintă pentru ei voluntariatul și ce simt atunci când dăruiesc.
„A dărui și a face acte de voluntariat reprezintă nu doar o simplă acțiune, ci o adevărată manifestare a umanității și a compasiunii. Pentru mine, aceste gesturi sunt esențiale în construirea unei societăți mai unite și mai empatice. Atunci când alegi să oferi ajutor, fie că este vorba de timp, resurse sau pur și simplu o mână de ajutor, creezi o legătură profundă cu cei din jur”. (Alessia Maria)
„Voluntariatul îți poate oferi o satisfacție personală profundă, deoarece vezi impactul pozitiv pe care îl ai asupra vieții altora. Aceste acțiuni pot aduce bucurie nu doar celor care primesc ajutor, ci și celor care oferă”. (Loredana)
„Când ajuți, simți adesea o satisfacție profundă și o împlinire personală. Aceasta poate aduce un sentiment de conexiune cu ceilalți și poate contribui la o stare de bine”. (Elena)
„Voluntariatul nu este doar despre a oferi ajutor, ci și despre a crea o legătură umană și a experimenta bucuria de a face bine. Aceasta poate transforma nu doar viața celor ajutați, ci și pe a ta, aducând un sentiment de împlinire și fericire”. (Monica)
„Fie că este vorba de a organiza o colectă de haine sau alimente pentru cei nevoiași, de a petrece timp cu copii din medii defavorizate, fiecare act de voluntariat are puterea de a schimba o viață! Voluntariatul ne învață că, prin micile gesturi, putem construi o lume mai bună! (Roberto)
La finalul întâlnirii, elevii au primit din partea Protopopiatului Slobozia răcoritoare, produse de panificație și diplome, ca semn de apreciere pentru implicarea în acest Proiect social-filantropic „Micii voluntari”.
Activitatea și-a atins scopul, deoarece beneficiarii au fost impresionați și mulțumiți, iar elevii au învățat să se implice în viața comunității.
A consemnat profesor Daniela Matei