Un pelerinaj de suflet, sub oblăduirea sfinților
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte VINCENȚIU, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, 51 de enoriași ai Parohiei ,,Sfântul Proroc Ilie” din Slobozia, însoțiți de PC Pr. Ioan – Florin Simion, slujitor al acestei comunități, au mers în ziua de luni, 12 octombrie 2026, într-un pelerinaj care a avut ca obiectiv închinarea credincioșilor la moaștele Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva de la Iași, precum și la moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Mănăstirea Sihăstria, care au fost aduse special la Catedrala Mitropolitană, în aceaste zile de mare sărbătoare.
Totodată ne-am plecat genunchii în Mănăstirea ,,Sfinții Trei Ierarhi”, aflată în proximitatea Catedralei din Iași, care a gazduit pentru o vreme cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva.
Ne-am întors cu toții mai bogați sufletește, lăudându – L pe Dumnezeu întru Sfinții Lui!
A consemnat PC Pr. Ioan – Florin Simion, slujitor al Parohiei ,,Sfântul Proroc Ilie” din Slobozia.



