Meditații gratuite pentru elevii de gimnaziu în Protopopiatul Slobozia

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Liceul de Arte „Ionel Perlea” Slobozia și Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur” Slobozia continuă și în anul școlar 2015–2016 proiectul socio-educativ „Meditații gratuite” început în anul 2004.

Această pregătire suplimentară vine în sprijinul unui număr de 15 elevi, care provin din familii aflate în dificultate, fără posibilitatea de a suporta financiar pregătirea suplimentară a copiilor care urmează să susțină în vara anului 2016 examenul de Evaluare Națională.

Cursurile sunt ținute de profesori de specialitate, voluntari ai Asociației „Din inimă pentru aproapele”, din cadrul Protopopiatului Slobozia.

Meditațiile se desfășoară săptămânal, la sediul Protopopiatului Slobozia, situat în strada Viilor, nr. 40, iar pentru acest an școlar programul este următorul:

Miercuri, Limba și Literatura română, în intervalul orar 14:00 – 15:00, sub îndrumarea doamnei profesor Stroe Ecaterina; Vineri, Matematică, în intervalul orar 14:00 – 15:00, sub îndrumarea doamnei profesor Mircea Stănuța.

Reprezentanții Protopopiatului Slobozia și Asociației „Din inimă pentru aproapele” mulțumesc cadrelor didactice care se implică în organizarea și desfășurarea acestui proiect, care prin elevii beneficiari, dovedește eficiență maximă reflectată în rezultatele deosebite obținute la examenul de trecere în ciclul liceal.

A consemnat Anastasia Pătrașcu, asistent social Protopopiatul Slobozia.

Related Posts

Sari la conținut