Vine o perioadă în care minunea sărbătorilor de iarnă trebuie sa fie simțită și de copiii care aparțin familiilor vulnerabile. După cum știm, fiecare cadou
Autor: Arhid. Nicușor-Silviu Dascălu
Duminică, 5 decembrie 2021, cu binecuvântarea Lui Dumnezeu, în parohia Sfântul Ierarh Nicolaie din satul Stejaru a fost săvârșită slujba Vecerniei celei Mari unită cu
Marți, 07 decembrie 2021, parohia „Sfântul Evanghelist Matei” din Slobozia a demarat o amplă campanie de întrajutorare, venind în sprijinul a 50 de familii aflate
Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, în biserica parohială „Înălțarea Domnului” Gimbășani, în prezența părintelui paroh Iftode George și a copiilor din grupul de cateheză „Tinere Vlăstare”
Joi, 9 decembrie 2021, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a fost parcursă ultima etapă a fazei pe Protopopiate a Concursului interjudeţean
Ziua de 6 decembrie 2021 reprezintă pentru enoriaşii parohiei Orboieşti nu doar un moment de importanţă religioasă, ci şi de comuniune duhovnicească, biserica sărbătorindu-şi hramul
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, în data de 1 Decembrie 2021 la Ciochina a fost săvârșit Te Deum-ul cu ocazia serbării
În data de 6 decembrie 2021, credincioșii din parohia Perieți l-au cinstit cu mare evlavie pe Sfântul Ierarh Nicolae, care este cel dintâi hram al
Sărbătoarea hramului parohiei „Buna Vestire” din 6 decembrie 2021 a fost îmbogățită de vocile vesele ale copiilor din corul cercului catehetic „Învățătorul”, dirijat de doamna
Luni, 6 decembrie 2021, după săvârșirea Sfintei Liturghii, Sfântul Nicolae, prin implicarea preotului paroh Alexandru Badea, a oferit daruri, care au constat în produse alimentare,