În ziua de 18 iunie a.c., un grup de 25 de elevi de la Şcoala Generală Nr. 5 Slobozia, însoţiţi de d-na învăţătoare Fănica Damian,
Pentru al treilea an consecutiv Înălţarea Domnului, a fost prăznuită prin vernisarea expoziţiei naţionale de creaţii plastice (colaje şi picturi) ale preşcolarilor din cinci judeţe,
Soarele a coborât pe pământ şi a îmbrăcat în zâmbetecopilăria în ziua de 1 Iunie, când elevii din clasa a VI-a C, de la Liceul de
În luna aprilie o atenţie deosebită a fost acordată desfăşurării activităţilor religioase specifice perioadei pascale, activităţi constând în slujbe speciale (denii), liturghii, spovedanii şi împărtăşanii,
Miercuri 27 aprilie,la orele 18.00, în săptămâna luminată, sub patronajul Protopopiatului Slobozia într-o atmosferă de sărbătoare şi în lumina bincuvântată a Invierii Domnului Hristos, Corala
Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor şi Protopopiatul Slobozia au deosebita bucurie de a vă invita să participaţi la evenimentul prilejuit de lansarea albumului „Credinţă şi Tradişie”
Marţi în Săptămâna Mare P. S. Vincenţiu, la invitaţia Asociaţiei ”Din inimă pentru aproapele” a adus măngâiere şi sfat înţelept persoanelor private de libertate din
MASURI DE PREVENIRE A INCENDIILOR SPECIFICE EXPLOATARII CONSTRUCTIILOR Sl AMENAJARILOR DIN DOMENIUL CULTULUI [https://protoieriaslobozia.ro/wp-content/uploads/2014/01/NORME_PSI.pdf] [Array]
Cu arhiereasca binecuvântare a Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, în Eparhia noastră se va desfăşura în perioada 21 martie – 15 mai Concursului
În data de 8 aprilie a.c., în cadrul parteneriatului educaţional „Florile Pământului” desfăşurat între Asociaţia „Din inimă pentru aproapele” şi Şcoala cu clasele I-VIII Nr.