În ajunul praznicului sfântului Nicolae, Luni 5 Decembrie 2011, cu sprijinul preacucernicului părinte Protopop Stancu Bogdan de la protopopiatul Urziceni, în parohia Bărbuleşti a avut
Search Results for: Bucu
În cinstea marelui praznic alNaşterii Domnului Nostru Iisus Hristos, cu binecuvântarea Preasfinţitului Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Protopopiatul Slobozia organizează în ziua de marţi 20
Joi, 15 decembrie 2011, începând cu ora 17:00, cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, la Catedrala „Înălţarea Domnului” din
Împlinind tradiţia, Corala Sf. Mare Mucenic Mina a Protopopiatului Slobozia a răspuns cu bucurie invitaţiei Domnului Prof. Silvian Ciupercă – Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, participând
Marţi, 29 noiembrie 2011, în cadrul parteneriatului dintre Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 2 şi Protopopiatul Slobozia a avut loc acţiunea „Sf. Ap Andrei –
În cadrul proiectului „Suflet de copil”, realizat de către Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Grup Şcolar „Înălţarea Domnului” Slobozia, coordonator înv. Stoian Georgeta, şi Şcoala
Proiectul „Suflet de copil” Activitate: Excursie la Mânăstirea Ghighiu şi Grădina Zoologică Ploieşti
În data de 9 octombrie 2011, Asociaţia „Din inimă pentru aproapele”, Protopopiatul Slobozia, a organizat o excursie la Ploieşti pentru 50 persoane (elevi, cadre didactice,
Începând cu 1 octombrie a.c., Protopopiatul Slobozia şi Asociaţia „Din inimă pentru aproapele” coordonează activitatea din 4 ateliere de creaţie, cu locaţii diferite: Bucu (Şcoala
În ziua de 18 iunie a.c., un grup de 25 de elevi de la Şcoala Generală Nr. 5 Slobozia, însoţiţi de d-na învăţătoare Fănica Damian,
Pentru al treilea an consecutiv Înălţarea Domnului, a fost prăznuită prin vernisarea expoziţiei naţionale de creaţii plastice (colaje şi picturi) ale preşcolarilor din cinci judeţe,