Marți, 10 mai 2016, a avut loc ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Slobozia. Din partea Centrului Eparhial a participat la această întâlnire părintele
An: 2016
În fiecare zi de luni a săptămânii părintele Paraschiv Sorinel de la Parohia Căzănești II este prezent în mijlocul copiilor de etnie romă de la
Marți, 12 aprilie 2016, a avut loc ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Slobozia. Din partea Centrului Eparhial a participat la această întâlnire părintele
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Centrul Județean de Transfuzie Ialomița continuă Campania „Donează sânge! Salvează o
Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Asociația „Din inimă pentru aproapele” din cadrul Protopopiatului Slobozia, a desfășurat miercuri, 6 aprilie 2016, în Parohia Mărculești, activitatea
Duminică, 03 aprilie 2016, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincenţiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Preacucernicul părinte Protopop Ionuț Butu, alături de un sobor de preoţi din
Cei 20 de copii, beneficiari ai proiectului de tip after school „Un viitor mai bun pentru copiii din Mărculești”, desfășurat de Asociația „Din inimă pentru
Luni,14 martie 2016, Parohia Reviga, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Grădinița din localitate a desfășurat activitatea cu tema „Maica Domnului – model al Mamei creștine”.
Marţi 15 martie 2016, a avut loc la sediul Protopopiatului din Slobozia ședinţa administrativă lunară a preoţilor, prezidată de Părintele Protopop Ionuț Butu, în prezenţa
Protopopiatului Slobozia în parteneriat cu Liceul Tehnologic ,,Ȋnălţarea Domnului “, Secţia Gimnazială Nr. 5 Slobozia, Şcoala Gimnazială ,,Sfântul Ierarh Nicolae“ Bucu și Muzeul Național al