Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor și prin grija Părintelui Stareț Rafail Mâț și a Părintelui Protopop Cristian Ștefan Munteanu, Protopopiatul Slobozia
Categorie: Noutăți
Joi, 13 august 2015, Protopopiatul Slobozia în parteneriat cu Școala Gimnazială Bucu, Școala Gimnazială nr. 5 Slobozia și Primăria Bucu a organizat activitatea „Maica Domnului
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Vincenţiu Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, o parte a grupului de cateheză al Parohiei Amara II – Schimbarea la Faţă coordonat de
Marți, 04 august 2015, a avut loc ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Slobozia. Din partea Centrului Eparhial a participat la această întâlnire Preacucernicul
Miercuri, 29 iulie 2014, românii au sărbătorit Ziua Imnului Naţional. Cu acest prilej, în Piața Unirii din municipiul Slobozia a fost oficiată o slujbă de
În perioada 26 iunie – 03 iulie au fost continuate inspecţiile pe semestrul întâi la parohii, efectuate de PC Protopop Cristian Ștefan Munteanu, după cum
Marți, 07 iulie 2015, a avut loc ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Slobozia. Din partea Centrului Eparhial a participat la această întâlnire Preacuviosul
Vineri, 26 iunie 2015, în Catedrala Episcopală din Slobozia, Preacuviosul părinte Vicar Rafail Mîț, împreună cu Preacucernicul părinte Protopop Cristian Ștefan Munteanu, înconjurați de un
Marți, 16 iunie 2015, a avut loc ședința administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Slobozia. Din partea Centrului Eparhial a participat la această întâlnire părintele
Glasurile noastre se înălțau către cer; un sentiment de căldură învăluia atât sufletele noastre, cât și întreaga Biserica. Da, toate acestea s-au întâmplat – și